Precum a fost subliniat anterior, cantitatea de radiatie emisa (AES) sau absorbita (AAS) depinde de concentratia analitului in proba. Cazul spectrometriei de emisie atomica este mai simplu din cauza proportionalitatii dintre semnal si concentratie. Tehnica de masurare e simpla: folosind solutii de concentratii cunoscute se obtine curba de calibrare. Apoi, masurind semnalul dat de proba se poate determina concentratia analitului.
In spectrometria de absorbtie atomica raportul dintre semnalele masurate in prezenta si absenta probei se numeste transmitanta (T = P/P0). Pentru a face viata mai dificila transmitanta nu este proportionala cu concentratia analitului in proba. Oricum exista oameni de stiinta ca Lambert si Beer care gasesc intotdeauna marimi proportionale cu concentratia (c). In acest caz marimea este absorbanta (A = -lg T), iar legea Lambert-Beer este:
A = kc
Ca si in cazul spectrometriei de emisie atomica, reprezentind grafic absorbanta in functie de concentratie pentru o serie de solutii de concentratii cunoscute se obtine curba de calibrare. Apoi, masurind absorbanta probei se poate determina concentratia analitului.
Click aici sau folositi facilitatea "back" a browser-ului pentru a va intoarce la principiul metodei.